|
|
Lumea lui Harry Potter
~Ad Eundum Quo Nemo Ante Iit~
|
|
Nu esti inregistrat
Sedna - atat de indepartata si totusi... a 10-a planeta din sistemul nostru solar
In data de 15 martie 2004, astronomii de la Caltech, Universitatea Yale si Observatorul Gemini au anuntat descoperirea celui
mai rece si indepartat obiect cunoscut de pe orbita solara.
Descoperirea a fost facuta la Observatorul Palomar cu telescopul Samuel Oschinin in data de 14 noiembrie 2003 de echipa lui Mike Brown de la caltech,
Chad Trujillo de la Observatorul Gemini si a lui David Rabinowitz de la Universitatea Yale.
Denumirea oficiala sub care este cunoscut obiectul: 2003 VB 12.
Oamenii de stiinta care l-au descoperit l-au numit Sedna.
Sedna este cel mai indepartat corp ceresc descoperit vreodata
Este de 2 ori mai indepartat de soare decat orice alt corp din sistemul solar si de 3 ori mai departe decat Pluto sau Neptun. Este la 3 miliarde km mai departe de soare decat Neptun si la 10 miliarde km de Pamant.
Sedna este la 90 UA ( 1 UA este o unitate astronomica, distanta intre pamant si soare, cam 150 milioane de km) si are cam intre 1250 - 1800 km in diametru.
Dar... este Sedna Planeta?
In lipsa unei definitii stiintifice precise a termenului planeta, comunitatea stiintifica este impartita in a considera sau nu ca Sedna este planeta.
Adeptii teoriei potrivit careia orice corp ceresc care graviteaza si are propria orbita in jurul soarelui este planeta, considera ca Sedna este a 10-a planeta a sistemului nostru solar.
Ceilalti sustin ca Sedna nu e planeta, asa cum nici Pluto nu este, si ca in consecinta, sistemul nostru solar nu ar avea 9 planete ci 8.
Domnul Andrei Juravle, membru al Astroclubului Aquila Altair din Timisoara considera ca Sedna este nu o planeta, ci "un planetoid, format din roca si gheata, ca majoritatea obiectelor aflate la marginea sistemului solar".
Din ce este facuta?
Nu se poate sti precis din ce este alcatuita Sedna dar se presupune ca din gheata si roca.
Are Sedna vreo luna?
Nici o luna nu este vizibila in jurul ei, ceea ce i-a surprins pe cercetatori.
Acestia ajunsesera la concluzia ca in jurul Sednei se afla o luna, pornind de la faptul ca la fiecare 20 de zile, stralucirea ei era mai slaba.
Dupa ce au privit-o cu ajutorul unui telescop mai performant si au descoperit ca nu are nici o luna, au emis ipoteza ca stralucirea ei paleste datorita miscarii de rotatie care devine completa o data la 20 de zile, iar paloarea se datoreaza zonelor intunecate.
Pamantul se roteste in 24 de ore, Jupiter si Saturn in 10 ore. Pluto - 6 zile explicatia: are o luna mare Charon care face o rotatie completa in jurul lui Pluto in 6 zile. Prin urmare, desi initial Pluto se rotea mult mai repede, in prezent se roteste la fel de incet ca si luna lui.
Prin analogie, se presupune ca Sedna ar avea o luna, dar ea nu ar fi vizibila.
Cum este pe Sedna?
Pe Sedna temperatura este de circa 200 de grade sub zero, ceea ce inseamna ca este cea mai rece planeta din sistemul solar.
De pe Sedna imaginea soarelui nostru poate fi acoperita cu varful unui ac, dupa cum ne spune Dr. Mike Brown - Caltech (California).
Sedna are nevoie de 10.500 de ani pentru a se roti o data in jurul soarelui. In jurul propriei axa, Sedna are o miscare lenta de 20 de zile.
In punctul sau extrem, orbita pe care este inscrisa planeta ajunge pina la 135 de miliarde de kilometri departare de soare, adica de 900 de ori distanta dintre Pamant si astrul sau.

- cam asa s-ar vedea Soarele de pe Sedna. Imaginea alaturata nu este decat rodul imaginatiei omului, dar in aceasta imagine sunt pastrate proportiile.
Sedna este cel mai mare obiect cosmic descoperit dupa 1930, cand a fost identificata planeta Pluto, a carei orbita eliptica merge pina la 7,5 miliarde km de soare. Oamenii de stiinta apreciaza ca mai sunt astfel de corpuri ceresti, neobservate inca, dar care intr-un viitor apropiat vor incepe sa fie descoperite.
Descoperirea planetei Sedna este cu siguranta, un rezultat al dezvoltarii tehnologiei in ultimii ani.
|